miercuri, 9 noiembrie 2016

4 motive pentru care sa pleci cu Work and Travel cand esti student


     

In ultima perioada  am fost interogata din toate partile despre experienta din America si am zis ca e mai bine atat pentru mine cat si pentru curiosi sa scriu aici cateva cuvinte  inainte sa devina frustrant  discutatul despre cea mai faina experienta din viata mea! :)) 
Cel mai scurt rezumat pe care pot sa-l fac este:  Incurajez studentii de pretutindeni sa plece cu Work and Travel ! 
Desigur... nu o sa ma opresc aici, ci o sa va dau  4 motive simple si clare.


       1.Poti lua viza destul de usor 

   Asta in cazul in care nu uiti sa pui benzina cand pleci de acasa si nu  ti se opreste masina la 10 minute de ambasada . Sa zicem ca esti din fire descurcaret si reusesti sa ajungi la interviu aproape la timp ... cand toata lumea a plecat. 
   Ei bine , daca ai putin noroc si destul simt al umorului incat sa o bine dispui pe doamna consul (in limba  engleza) , glumind pe seama ta si povestind  despre pana prostului....te-ai scos!

        2.Te plimbi, vezi lumea

      Programul ofera 3 luni de munca si una de plimbat cica, dar la multi se transforma in 4 luni de munca sau 3 jumate din pacate....in sfarsit... intradevar ai o luna in care poti calatori daca doresti. Iti poti face propriul trip si crede-ma ca se merita ! mai ales  daca iti organizezi bine totul si mergi cu oameni apropiati dar nu foarte multi, poate sa iasa un super trip. (De ce zic nu foarte multi? pentru ca daca sunt prea multi, vor fi si prea multe idei si cand incerci sa le impaci pe toate, pierzi cel putin 3 zboruri. :D) paranteza inchisa .
   Intalnesti tot felul de oameni de la care inveti multe lucruri, vezi culturi diferite, stiluri de viata, mentalitati, , mancaruri, orase, locuri, peisaje de vis etc. Iar partea cea mai  buna e ca se poate inampla sa se prinda si ceva maniere de tine intre timp. Mai ales daca esti roman, sarb sau turc.

Anume : cum nu te urci cu picioarele  pe wc, unde arunci hartia igienica dupa folosire, ce inseamna sa opresti la stop cand conduci,  cum sa nu injuri in trafic ,cum  sa treci strada pe la trecerea de pietoni, cum sa spui te rog si multumesc , cum sa astepti la rand,  pe unde sa urci si sa cobori din autobuz , cum sa te asezi pe locul tau in avion , cum sa nu aplauzi  cand acesta aterizeaza si lista poate continua... 

     3. Te dezvolti, inveti sa fi  independent si prinzi curaj

   A venit momentul sa recunosc ca escapada in America a fost prima mea iesire din tara. Poate nu ti-ai permis pana acum sa caltoresti din  N motive....dar e bine de subliniat ca programul work and travel este o super oportunitate sa vezi lumea, sa te plimbi sa cunosti sa te dezvolti.
Mai bine mai tarziu decat niciodata! nu? ( Cu toate ca la 20 de ani ai mei.. nu  a fost foarte  foarte tarziu..zic si eu.)
   Pe langa faptul ca trebuie sa comunici foarte mult  si iti imbunatatesti engleza, inveti sa te descurci, sa fi pe cont propriu, inveti ce este un buget si cum sa iti distribui banii si te imbogatesti. :)  in 3-4 luni  de munca nu te transformi in  Guta cu dolarii lipiti de frunte ci te imbogatesti spiritual , cultural , te imbogatesti  fata de tine si te cunosti mai bine, Experietele pe care le traiesti vor marca tot restul vietii tale, iar calatoriile cu bune si cu rele, construiesc influente.

   Si ca tot am pomenit  de bani...

     4. Faci bani

   Iar... vorba  "...noaptea cu ciocanul" o putem folosi in cazul de fata si la propriu si la figurat.

Da, faci bani si de calatorit si de investit sau mai stiu eu de ce...dar asa cum se si numeste  programul, e nevoie de work ca sa travel.
 O sa-ti spun si despre partea cu 3 jobburi (unii au chiar 4) , nopti nedormite , supa la plic de 3 ori pe zi ( daca ai timp sa mananci),  alergari  de viteza de la un job la altul , cearcane, dureri de spate si picioare ,  unghii rupte sau ...unghii lipsa...:))
Glumesc...poate fi si mai bine de atat!  Asta depinde de : ce stat alegi , cat de multi bani vrei sa faci si ce jobburi prinzi. 
Adevarat! o sa muncesti foarte mult, dar nu uita partea cu ...dupa munca si rasplata ! muncesti din greu si meriti sa calatoresti!

   Exista si am intalnit  persoane care nu au fost incantate de experienta si rezultate .  Din contra, au avut de pierdut si au fost dezamagite  insa,  secretul este sa te informezi cum trebuie  inainte sa pleci. Cel mai bine de la persoane care au mai fost si pot recomanda .
Nu este totul roz...pana pleci este un proces destul de lung care necesita implicare, rabdare, hartogaraie, etc. dar se merita! 

   In concluzie , inainte sa faci primii pasi  intreaba pe cineva care a mai fost si iti poate da sfaturi incepand cu agentia la care sa te inscri pana la  pe unde sa mergi , pe unde sa nu mergi  si care sunt cele mai ok jobburi. 

   Daca nu te-am convins cu cele 4 motive ,  pun si 4 poze din 4 cele mai faine  locuri  in care am ajuns si a trebuit sa ma ciupesc de...  4 ori? sa fiu sigura ca sunt acolo si nu visez. :D


Grand Tetons lakes

                                                                    
                                           The Grand Canyon

                                                        
                            Arches National Park - Delicate Arch


                              Zion National Park - Angels Landing

So ...just go!  because in the end we only regret the chances we didn't take...







marți, 27 octombrie 2015

“Ai grijă de corpul tău. Este locul în care vei trăi toată viața.”



   Vi s-a intamplat vreodata sa fiti in autobuz spre scoala, munca sau plimbare si  autobuzul sa fie foarte aglomerat? iar in ciuda faptului ca ati prins loc pe scaun, sa aveti norocul ca langa sa se aseze in toata splendoarea un copil obez? si nu oricum, infulecand cu pofta din sandwichi-ul de la mcdonalds tinut intr-o mana,  iar in cealalta telefonul.  :)
   Ei bine, mie da! si nu numai o data....
   Inghesuita, cu fata aproape lipita de geam, ma intrebam dece s-a ajuns aici?  Daca parintii isi permit sa ofere copiilor lor telefoane performante si bani de buzunar pentru ca de..."copilului i se face foame", de ce nu le-ar oferii si sansa acestor copii sa faca un sport? sau in loc de tableta sa aibe o bicicleta?
  Am intalnit o multime de cazuri in care copiii au probleme cu greutatea, iar pe langa aceasta, alte probleme de metabolism sau postura, generate de neglijenta.
  Ce bine era cand la 10,12,15 ani nu exista reteaua facebook pentru noi, ci socializare se facea afara, la campionatele de sotron , elastic , ratele si vanatorii sau mai stiu eu ce jocuri pe care toti cei nascuti inaite de anii 2000 (cel putin ) le jucam, iar "candy crush" era cand nu aveam decat 1-2  lei stransi la comun, iar bomboanele din punga nu ajungeau pentru toti copiii din fata blocului.

  Personal cred ca s-a ajuns aici din motive de rutina, neinformare sau neglijenta, pentru ca a fi activ nu este conditionat neaparat de bani. Copiii au nevoie de dezvoltare fizica  armonioasa, aer curat,  atentie si multe altele. Intradevar, este mai simplu sa ii asezi in fata televizorului, pentru ca  acolo tac si nu te  mai deranjeaza, dar copilaria nu este doar despre "Scooby-doo"  sau "fortele raului".
  
  Studiile arata ca datorita tehnologiei, care ocupa un loc foarte important in vietile copiilor, capacitatea lor de concentrare este extraordinar de scazuta. Multi dintre ei devin hiperactivi.  Acestia nu mai pot sta locului 50 de minute la ora de stiinte ale naturii sau matematica, ci in 15 minute i-ai pierdut, iar restul timpului  vorbesti cu bancile scolii. De asemenea, capacitatea  lor de echilibru , indemanare, forta, rezistenta si altele este infima. 
  Spun aceste lucruri  si din  experientele   pe care le-am avut cu unii dintre ei. Imi plac  foarte mult copiii si am avut ocazia sa petrec timp sau sa organizez activitati cu grupuri mai mari si mai mici , iar pe multi dintre ei se observa amprentele realitatii din zilele noastre:  nu au echilibru, nu pot alerga, nu se pot concentra, nu au energie etc. Multe dintre problemele de sanatate aparute la maturitate,  au originea in varsta copilariei, iar stilul de viata nesanatos urmat de boli isi lasa amprenta si  in viata tinerilor, adultilor  si varstnicilor.

  Dar.... pana la urma , de ce trebuie sa te chinui sa faci sport cand acesta te scoate din confort ?
 Nu, nu trebuie sa te chinui !  vestea buna este ca din moment ce ajungi sa faci  din sport un  stil de viata, acesta nu va mai fi "iesire din confort" ci largirea zonei de confort. Acesta se transforma in  recreere, relaxare, sursa de energie ,  buna dispozitie si poate nu stiai, dar chiar si  fericire!   
 Ei bine, dupa 10 – 15 minute de efort fizic moderat si continuu, creierul tau incepe sa elibereze endorfine si serotonine , sau  mai precis, hormonii fericirii care sunt   responsabili pentru buna dispozitie si starea de bine. :)    

   Iata cateva motive pentru care merita sa  faci miscare: 
(nu trebuie sa faci sport de performanta , ci sa ai activitate fizica modera , de cel putin 2 ori pe saptamana). Apooooooi...:

1. Esti mai sanatos

Activitatea fizica regulata, imbunatateste  structura tesuturilor si organelor din corpul tau  ( muschi, tendoane ,inima, vase de sange etc. ).  Deteriorarile bineinteles, nu se  simt in adolescenta sau tinerete, ci indeosebi dupa varsta de 35 ani , iar pentru unii chiar mai repede.

Asadar , daca faci sport  imbatranesti mai greu. :D




2.  Capeti o mai buna incredere in tine  :)


Pe langa faptul ca vei fi mereu in forma, vei capata o statura atletica si o dezvoltare fizica armonioasa (mai pe romaneste, vei arata mai bine si vei avea muschiuleti  :> ) . Vei avea rezistenta mai mare la efort si vei avea satisfactia personala ca ai grija de sanatatea ta.Tot odata perspectiva pozitiva asupra vietii vine la pachet.






3. Previ problemele posturale ,defectiunile coloanei vertebrale si problemele de circulatie

Asta inseamna ca nu mai stai cocosat , nu o sa ai coloana stramba sau vene de toate culorile pe picioare.
In cazul in care lucrezi la birou sau datorita activitatilor zilnice/ jobului/invatatului  esti nevoit/a  sa stai mult in pozitia de sezut, in timp , (ca vrei ca nu vrei), vor aparea problemele posturale , defectiuni ale   coloanei vertebrale si probleme de circulatie. Cifoza( cocoasa), scolioza(coloana in s), hernia de disc, varice ( vene umflate sau sparte)  etc. sunt doar cateva din problemele intalnite.
   Prin miscare toate acestea pot fi prevenite sau daca te confrunti deja cu unele dintre ele, sportul are un rol impoprtant in tratarea sau remedierea  lor. De exeplu inotul intareste muschii spatelui si articulatiile, fiind singurul sport care nu transmite socuri la nivelul articulatiilor.
  Alergarea stimuleaza circulatia sangvina( iti pune sangele in miscare) , oxigeneaza sangele(implicit si creierul)  si elimina grasimea.
  Gimnastica  relaxeaza si  intinde  muschii  si  automat devi mai flexibil.

4. Sistemul imunitar iti este intarit


Facand sport regulat , sistemul tau imunitar este intarit , activitatea fizica produce  anumite modificari si reactii in organism, deci   o sa ai o mai mare rezistenta la microoobi  sau bacterii :)







5.  Poti baga si cate un mc fara sa iti para rau :P



O data ce esti activ, este clar ca poti manca aproape  "tot  ce vrei si cat vrei" ,  fara sa te ingrasi. Miscarea arde caloriile pe care le acumulezi din alimentatie si le transforma in energie.





6. Ai mai multa energie si pofta de viata


Sportul combinat cu o alimentatie sanatoasa are efecte incredibile! Dupa un timp nu o sa mai tragi de tine ca sa iesi din casa, ci energia acumulata te scoate pe usa. :)) 
"Asta inseamna sa fii mafiot sanatos!"





7. Poti bea 2L de apa linistit, fara sa iti vina sa vomiti



Pentru un organism sanatos, este indicat sa consumi 2L  de apa pe zi, dar daca o sa incerci sa dai 2L  pe gat cand nu-ti este sete,  nu o sa-ti fie deloc comod.

Asa ca be smart! Odata cu efortul, vine si setea.



   M-am oprit la cele 7 motive, in speranta ca o sa va starnesc o mica curiozitate, iar pe celelalte veti dori sa le descoperiti chiar voi. :)

   Din fericire sportul   este foarte accesibil si diversificat. Poti alege sa faci miscare in functie de ce iti place.
   Un abonament la sala de fitness sau poate  la bazin, o bicicleta, un ski ,o alergare sau chiar si  o plimbare in aer liber sunt binevenite si  benefice pentru sanatatea ta.  
  Indiferent de varsta sau conditia  fizica  pe care o ai,  niciodata nu este prea taziu sa incepi ... Mai bine mai tarziu decat niciodata! :)
  Daca nu stii cum sa incepi, poti incepe cu ceva simplu! Coboara cu o statie mai repede din autobuz si mergi pe jos intr-un ritm mai alert pana la job sau scoala. Sau cand ai putin timp liber, imbraca-te comod,  pune-ti o muzica ce  iti place si danseaza liber sau fa niste exercitii dupa muzica. :)

   Nu uita ca "o minte sanatoasa, sta intr-un corp sanatos."















sâmbătă, 19 septembrie 2015

Cum mi-am inceput viata de alergator(ita)


"You must expect great things of yourself before you can do them."


  Se intampla acum 4 ani cand varsta adolescentei isi spunea cuvantul, iar cele 50 de kg ale mele mi se pareau prea multe. Cu toate ca n-am fost niciodata grasa, voiam sa slabesc. :)) Asa ca n-am stat mult pe ganduri si din fire fiind mai sportiva,   am inceput sa fac ce am jurat in clasa a 8-a ca nu voi mai face vreodata (dupa proba de rezistenta).


  Impreuna cu cea mai buna prietena alergam de nebune prin parcuri, apoi am descoperit arena de hamsteri sau "sportivul", sub numele care mai este cunoscut terenul de la Liceul Sportiv din Brsov. Bineinteles, nu cunosteam notiunea de echipament special de alergare si alergam ca tot omul in conversi, acestia fiind singurele incaltari sport pe care le aveam. Tricoul de bumbac nu lipsea de la locul faptei, iar pana la descoperirea colantilor alergam chiar in blugi. Cele maxim 5 ture de sportiv (1500m) alergate, erau de sarbatorit, iar cand de la 5 am trecut cu multa munca la 10 ture, ma simteam deja ca Usain Bolt in competitiile mondiale. Totul trebuia trecut in calendar!

  Dupa un an de munca am ajuns sa alerg cu usurita chiar 15-20 ture, fara sa mi se mai para ca daca nu ma opresc, o sa lesin ca o leguma in mijlocul arenei. Intre timp descoperisem si "Muntele Tampa" cum imi placea sa-i spun ca sa pot afirma si eu  ca alerg pe munte, dar pe atunci alergarea pe munte era doar la coborare. :P
  Si ghici ce?! surprizaaa ....n-am slabit! ba chiar de la 50 kg am ajuns la 53-54kg  pentru ca nu ma invatase nimeni ca muschii sunt mai grei decat grasimea si ca alergarea nu-i pentru slabit. Foarte bine zic! Ca altfel poate nu ma mai apucam vreodata.  Dar acum nu mai conta greutatea. Intr-un an de zile alergarea ma invatase deja multe lucruri, nu toate, dar destule ca sa raspund pozitiv la prima chemare catre lumea concursurilor de alergare montana. 
  In 2012 am auzit pentru prima oara  despre  maraton, semimaraton si competitii de alergare montana existente in Romania. 

 Daca pot spune asa, Guru-ul meu a fost un drag prieten, Robert Gandila maratonistul Sibiului sau mai nou ultramaratonistul. :>  De la el am invatat multe lucruri despre alergare, in special cele esentiale . 
  Cum a aflat ca alerg, prin stilul inconfundabil de Robert, povestindu-mi cu entuziasm si facand lucrurile sa arate frumos ( chiar daca defapt urmau  21km de regrete, dureri si intrebari precum ce caut eu aici?! ),  m-a convins sa particip la primul semimaraton in Muntii Ciucas. M-a instruit, m-a incurajat si mi-a dat  incredere ca pot duce cursa pana la capat. Personal, la inceput mi s-a parut o nebunie, ceva imposibil de facut. Nu stiam  si nici nu credeam ca sunt capabila de asa ceva, dar eram! si nimeni nu avea sa-mi spuna asta,  urma sa aflu.
   Multumesc Robertino pentru ca m-ai ajutat sa-mi gasesc drumul spre o mai buna varianta a mea! :) 
  
  Herbalife Ciucas Trail 2012 a fost competitia in care mi-am depasit limitele, in care am alergat pentru prima oara  pe munte in adevaratul sens al cuvantului , in care am alergat pentru prima oara 21 km, in care am aflat si eu ce sunt crampele musculare.  (La un momentdat ma oprisem din alergat, iar un muschi de la  picior inca se contracta , eu stateam pe loc. Nu mai spun despre durerile ce le-am avut. Nu mai avusesem inainte crampe,  a fost unul dintre acele momente  din viata in care crezi  ca mai ai putin si mori sau te transformi in nu stiu ce animal salbatic.)
  Am tras de mine din toate incheieturile sa ajung la linia de finish si niciodata nu mi-am dorit  ca atunci, sa se termine ceva. Dar la final, imposibilul a devenit posibil si ce mi se parea un vis , a devenit realitate.

   Prima pereche de adidasi trail a fost una second hand  de la New Balnace , cu care bineinteles ca am simtit toate pietrele posibile. Pe vremea aceea nu cunosteam numeroasele branduri care  mai din care mai ponosite si chiar daca le-as fi cunoscut, fiind eleva,  din alocatie nu puteam sa-mi permit  nici macar sireturile. :)) 
  Cum toate lucrurile sunt spre bine, cu ocazia aceasta am invatat pe pielea mea cu ce nu trebuie sa te incalti la o competitie. Adidasii fiind cea mai importanta compenenta din echipamentul  de alergare, am  invatat ca e mai bine sa investesti din prima intr-o pereche buna de adidasi, chiar daca asta inseamna sa renunti pentru un timp la toate micile placeri si sa strangi banut cu banut.   
 Ciucas Trail running a fost pentru mine momentul trecereii de la clasa pregatitoare la gimnaziu. Pana atunci nu stiam despre mine multe lucruri. A fost impulsul de care aveam nevoie ca sa trec la urmatorul level. Odata ce te  prinde microbul cu alergarea, nu mai scapi! "iti cere doza zilnica." Daca am vreo dependenta, aceasta ar fi alergarea (iar pe locul 2 dulciurile) :P

Prima cursa din viata mea si ultima de pe anul 2015
( amandoua in acelas loc - Muntii Ciucas)

   Iata au trecut 3 ani de atunci si inca nu m-am saturat de alergat. ( Si nici de dulciuri ce-i drept. Prietenii ar spune ca dulciurile sunt  motivatia alergarii mele )  :)) 
  Alergarea face acum parte din mine. Nu ma pot lauda cu o super  experienta, dar iubesc acest sport si pentru mine alergarea nu este despre distanta, rapiditate si concurenta. Alerg pentru ca ma linistete, ma vindeca, imi aseaza gandurile, ma relaxeaza, ma face sa ma simt mai sanatoasa. Imi place sa-mi depasesc limitele si cu fiecare alergare, ma descopar tot mai mult. :)

"Pentru ca limitele, la fel ca temerile noastre sunt adeseori  doar o iluzie "